Ah Franţa, ţară la care visează atâţia, simbol al romantismului, al gastronomiei şi al artelor….
Dar nu numai… se vehiculează ce-i drept şi clichées mai puţin plăcute, iar multe sunt pe seama atitudinii faţă de muncă a francezilor. Încercăm să le rezumăm ? Francezii nu muncesc decât 35 de ore pe săptămână, sunt tot timpul în vacanţă, fac greve şi, colac peste pupăză, se plâng (râler) că muncesc din greu. O fi adevărat ? Oare iese fum fără foc ? 😊
Haideţi să intrăm în peisaj. Am cules de pe net diverse studii şi sondaje, dar şi mărturii ale expaţilor în Franţa şi le-am confruntat pe toate cu experienţa mea profesională. Le-am grupat pe câteva domenii cheie. Să vedem, deci, cum stăm, sau mai degrabă cum muncim în Franţa.
Un héritage aristocratique ?
Autoritatea şi ierarhia predomină încă la locul de muncă, poate ca ultime vestigii al unui trecut aristocratic.
Franţa rămâne o ţară care aclamă un management suplu, dar unde, în practică, cele mai multe întreprinderi sunt foarte ierarhizate pe verticală şi unde distanţa faţă de putere e destul de mare.
Este ceea ce a constatat, de exemplu o libaneză instalată de câţiva ani în Franţa : «Lipsa de încredere a managerilor faţă de subordonaţi este flagrantă. În majoritatea cazurilor, se pleacă de la principiul că salariatul face tot pentru a pierde timpul (glander). Este un principiu nesănătos care dă naştere la un fel de incapacitate de a (se) asuma şi la o docilitate nefirească la locul de muncă.»
Mărturia aceasta îmi aminteşte de o poveste (adevărată) de la precedentul meu loc de muncă : lucram într-un mare open space cu toţii şi seful nostru îşi poziţionase biroul astfel încât să aibă acces vizual permanent la uşa de intrare / ieşire. Când una dintre colegele mele a rămas însărcinată şi ne-a anunţat vestea, şeful a zis: Nu mă surprinde, am observat că în ultimele luni ai fost mai des la wc decât de obicei. 😊
Le cadre, il faut bien avoir un cadre…..
O altă particularitate tipic franceză este că ne place să elaborăm reguli stricte şi regulamente pentru tot. Dar în acelaşi timp, nu ezităm să ne debarasăm dacă acestea sunt neadaptate şi ne încalcă drepturile.
În general, francezii sunt mai degrabă prudenţi, organizaţi şi puţin spontani în viaţa pro, consecinţă directă a prezenţei autorităţii. Un studiu Steelcase arată că francezii îşi disimulează personalitatea şi opiniile în spatele unei măşti de lucru. În consecinţă, apar multe opinii neexprimate sau mesaje non verbale greu de descifrat.
O irlandeză angajată de curând la o corporaţie din Lille, explică surpriza pe care a avut-o în timpul primei şedinţe de lucru cu echipa, în prezenţa directorului : «Unul dintre colegii mei prezenta un proiect, când directorul, vizibil nemulţumit şi exasperat, făcea grimase, făcându-i pe ceilalţi să înţeleagă că ideile erau proaste. A fost jenant şi foarte dificil să plecăm motivaţi după o asemenea atitudine lipsită de consideraţie.»
Un marocan consultant în strategie digitală, nu este însă de aceeaşi părere. El a efectuat diverse stagii în Franţa şi spune că viziunea spontană a angajaţilor este încurajată şi luată în calcul dacă este bine argumentată.
La réunionite extrême
Un studiu recent (Sciforma et Zebaz) i-a întrebat pe salariaţii din Franţa ce îi face să piardă cel mai mult timp la serviciu ? Raspunsul : şedinţele. Trei din patru francezi găsesc şedinţele o pierdere de timp, o sursă principală de stres şi principala piedică în realizarea misiunilor individuale.
O prietenă din Germania, stabilită de putin timp în Franţa, îmi zicea : «Ce e cu şedinţele astea care durează şi câteva ore ? O şedinţă nu ar trebui să dureze mai mult de o oră. E halucinant că oamenii aici petrec timpul vorbind despre ce ar trebui să facă, în loc să facă efectiv.»
Consecinţă directă, mulţi salariaţi constată ineficienţa colegilor, la lenteur în luarea deciziilor şi o atitudine de inacţiune generalizată.
Luarea deciziilor necesită timp îndelungat, tocmai pentru că e necesar ca ele să fie validate de către toate nivelele ierarhice.
En télétravail ou en présentiel ?
Deşi pandemia a generat o revoluţie a felului în care gândim prezenţa la birou şi a impus ca star capricios lucrul de acasă (le télétravail), mai sunt încă numeroase firme în Franţa care mizează exclusiv pe le présentéisme.
Se crede că dacă nu suntem acolo, nu muncim şi dacă nu muncim până târziu, nu muncim suficient. 😊 «Le bureau est toujours le principal espace de travail».
Un studiu care precedă Covidul, efectuat de către Glassdoor în 2019, arată că o treime din angajaţi nu pleacă mai devreme de ora 18 chiar dacă munca e gata şi unul din patru admite că rămâne peste program ca să facă o bună impresie superiorilor.
Un expat danez, cu un job precedent într-o companie americană, remarcă diferenţa: «La locul de muncă anterior, organizarea timpului de lucru era flexibilă, puteam decide în ultimul moment dacă lucrez sau nu de acasă. În plus, nu trebuia să dau socoteală la cât termin lucrul, atât timp cât obiectivele erau atinse.»
La pause-déjeuner c’est sacré !
Rar se întâmplă în Franţa să mâncăm la prânz pe fugă şi în faţa calculatorului, cum este cazul în alte ţări. Să iei o pauză de prânz de o oră care să te repună în formă este considerat eficient şi compatibil cu o bună etică profesională.
Iată un obicei pe care expaţii îl adoptă cu braţele deschise. 😊
Un cameraman australian, care are misiuni în diferite ţări, povesteşte : «Ştiu că sunt în Franţa când văd mesele pline în timpul pauzei de prânz şi angajaţii care nu se grăbesc chiar dacă sunt presaţi de timp ; în alte ţări e rar să îţi poţi permite o pauză de prânz, aici e ca un ritual sacru, nimeni nu îl încalcă. Şi iarăşi, doar aici vezi sticle de vin pe masă în timpul prânzului, ador pur şi simplu!»
L’intégration : la bise & l’apéro
Mulţi expaţi în Franţa povestesc cât de nedumeriţi au fost la început în faţa anumitor obiceiuri şi reguli implicite pe care au trebuit să le adopte pentru a se integra.
Numărul 1? Misteriosul obicei al sărutului pe obraji, pe post de salut, celebrul bise française.
Câteva mărturii :
«La început am găsit acest ritual ciudat, dat fiind că suntem într-un cadru profesional.»
«Când am început lucrul în Franţa, în primele zile colegii îmi păreau foarte reci. Într-o zi, o anagajată mi-a zis glumind că ar fi cazul să încep să îi salut. Eu îi salutam deja evident, dar doar cu un simplu Bonjour, care aparent nu era suficient! De a doua zi am început să fac la bise şi dimineţa şi seara, îmi ia enorm din timp acest ritual, e drept, dar îmi deschide uşi, am remarcat schimbarea…»
35H, heures supp’ & congés
O altă regulă à la française : săptămâna de lucru de 35 de ore.
O canadiancă povesteşte cu umor experienţa ei în Franţa: «Ceea ce m-a impresionat cel mai mult este entuziasmul fancezilor pentru vacanţe si podurile între zilele de sărbătoare şi weekend (faire le pont). Am impresia că avem câte o vacanţă la fiecare trei săptămâni, nu pot zice că e neplăcut!»
Un japonez comparând cu ţara lui de origine: «Cred că Franţa e cu adevărat în avans şi a înţeles că vacanţele şi în general zilele libere funcţionează ca o doză de energie necesară pentru a rezista tot anul. În Japonia ar fi de neconceput acest ritm!»
În ancheta sa, Steelcase aminteşte că totuşi, în ciuda acestei legi votate în 2001, mare parte din salariaţi lucrează mai mult de 35 de ore pe săptămână şi mulţi sunt cei care îşi aduc acasă dosarele neterminate.
Planning peu respecté & taf en urgence
Pentru 81% dintre francezi este imposibil să respecte agenda planificată şi lucrează mai degrabă în funcţie de urgenţe şi neprevăzut. (studiu Steelcase)
Cu toate că încearcă să se organizeze, sunt numai 19% norocoşii care reuşesc să realizeze complet ce îşi propun. 39% declară că fac ce pot, 18% se declară sclavii presiunii, iar 24% rămân cool şi nu se lasă copleşiţi, chiar dacă au realizat sau nu ce şi-au propus.
95% dintre ei îşi văd viaţa personală afectată de către stilul de muncă stresant, deşi, e drept, statistic lucrăm cel mai puţin dintre vecinii noştri din Occident.
Pour boucler
Franţa pare, pe de o parte, mândră şi tenace în a-şi păstra toate drepturile câştigate pe plan social dar şi dispusă să lupte în continuare pentru poziţia sa de pionier iar, pe de altă parte, suspendată în timp, rigidă în ataşamentul său faţă de obiceiuri, reguli şi un trecut nobil.
Ce mă fascinează pe mine personal este capacitatea sistemului francez şi voinţa lui de a face deliberat un pas înapoi, pentru a avea o perspectivă mai amplă şi mai clară asupra lucrurilor, pentru ca apoi, surprinzător, să facă doi paşi în faţă şi să se detaşeze net de tot ceea ce îl înconjoară. 😊
Sursă text:
https://www.welcometothejungle.com/fr
Sursă imagini:
