Cum diferă faţă de cel din România?
Vă voi vorbi în acest articol despre învăţământul până la 18 ani. Despre cel superior, într-un articol viitor, e mult de povestit…
Educaţia este obligatorie în Franţa pentru toţi copiii, francezi sau de altă naţionalitate, rezidenţi pe teritoriul francez, începând cu vârsta de trei ani şi până la vârsta de 16 ani împliniţi. Părinţii au posibilitatea să aleagă între o instituţie publică sau privată de învăţământ sau să asigure ei acest proces prin homeschooling.
Cei foarte mici pot să meargă la creşă începând de la patru luni iar mamele muncitoare să revină la job şi economia să duduie… 😊
Dar creşa nu face parte din sistemul educativ, care începe în Franţa cu secţiunea primară. Aşadar:
1. SECŢIUNEA PRIMARĂ
În această secţiune îi regăsim pe cei mici, de la 3 până la 10 ani. Secţiunea primară in Franţa include grădiniţa şi şcoala primară.
Grădiniţa (École maternelle) se compune din trei secţiuni : mică, mijlocie, mare.
O să ziceţi : şi ce e aşa complicat, e fix ca la noi !
Staţi puţin, continuăm. După grădi începe distracţia…
Clasele (primare, gimnaziale şi de liceu) nu sunt numerotate ca în România sau în majoritatea ţărilor europene, de la 1 la 12. Pourquoi faire simple quand on peut faire compliqué ? 😊
Precum vedeţi din imaginea de mai jos, şcoala primară (numită elementară în Franţa) este formată din 5 cursuri / clase, împărţite în trei sub-secţiuni : pregătitor, elementar (1+2), mijlociu (1+2). Avem deci CP, CE1, CE2, CM1, CM2.
Menţiune: există două învăţătoare pentru o clasă şi acestea se schimbă în fiecare an.
2. SECŢIUNEA SECUNDARĂ
Ei, aici distracţia se înteţeşte!
Aceasta secţiune cuprinde gimnaziul şi liceul şi este destinată copiilor între 10 şi 18 ani.
Gimnaziul se numeşte collège şi clasele încep să fie (în sfârşit !) numerotate… doar că în ordine inversă!
Gimnaziul îl începem din clasa a 6-a şi îl terminăm cu clasa a 3-a, iar liceul îl începem cu clasa a 2-a şi îl terminăm cu clasa 0 sau terminală.
La sfârşitul gimnaziului, elevii trebuie să susţină un examen care se numeşte Le Brevet des collèges, un examen general de cunoştinţe de bază.
La terminarea liceului, în clasa 0, elevii au Bacalaureatul, în sfârşit ceva cunoscut.. uff. Pentru a trece acest examen, trebuie minim o medie de 10 din 20.
CÂTEVA PARTICULARITĂŢI INTERESANTE:
În Franţa sistemul de notare porneşte de la 0 şi merge până la 20.
Din experienţa mea personală la master şi cea cu copiii mei, francezii sunt zgârciţi în a oferi note aproape de maxim, un 16 este considerat foarte bun iar un 18 stârneşte de-a dreptul mândria. Rarisime sunt notele de 20 şi doar când elevul este chiar excelent. Contează foarte mult şi alte competenţe, nu numai cunoştinţele în sine, cum ar fi capacitatea de a lucra în grup, de a transmite, explica, ajuta colegii, etc.
Cursurile încep la ora 8.30 şi se termină la ora 16.30, cu pauză de masă şi relaxare de două ore la prânz.
După şcoală, părinţii au posibilitatea de a-şi înscrie copiii la garderie, un fel de after-school în cadrul şcolii, disponibil până la ora 18.30, unde au acces la diferite activităţi sportive, artistice, etc sau se pot juca pur şi simplu în spaţiile amenajate ale şcolii.
Miercurea nu este şcoală pentru cei din secţiunea primară, deci zi liberă în mijlocul săptămânii (…!!), iar cei din secţiunea secundară au şcoală miercurea doar trei ore dimineaţa. Fiind liberă, miercurea este ziua dedicată activităţilor extraşcolare: conservator, sport, école de beaux arts, etc. Nu sunt puţini părinţii care au zi liberă miercurea pentru a sta acasă cu copiii (subiect de negociere la angajare). Eu sunt unul dintre ei… 😉
Şcoala este laică şi gratuită, cu menţiunea că masa de prânz, garderia şi gustarea se plătesc, dar sumele sunt modice, undeva în jur de 70 de euro pentru un copil pe lună, calculate în funcţie de venitul pe cap de familie.
Înscrierea la şcoala publică nu se poate face după preferinţe, ca în România, ci în funcţie de celebra carte scolaire. 😊
Harta aceasta atribuie şcolile în funcţie de adresă, deci «spune-mi unde stai ca să îţi spun ce şcoală poţi frecventa!». De aici eforturile părinţilor de a se muta într-o zonă care să facă parte din harta şcolară a şcolii pe care o doresc, hartă stabilită, conform Codului de educaţie, de către Consiliile municipale şi departamentale şi de la care nu prea există dispensă.
Pentru mai multe informaţii şi pentru a vă exersa franceza, urmariţi-l pe Pierre căci ştie ce spune, vizionare plăcută! 🙂
Surse:
